Două rânduri despre nunta Dan si Codruta
Nunta reprezintă organizarea unui eveniment complex, care poate părea dificil la început, de aceea pe lângă fotograful nunții voastre, am să fiu un prieten care vă oferă toate sfaturile necesare pentru realizarea cât mai în detaliu a evenimentului.
Dacă pentru Dan a fost ușoară partea de pregătiri, un singur cavaler a fost suficient pentru al ajuta, nu același lucru putem spune despre pregătirile miresei.
Având în vedere faptul că mireasa este cea mai importantă persoană când vine vorba de nuntă, Codruța a vrut să se asigure că totul iasă perfect, venind însoțită de mult mai multe domnișoare și ajutoare.
Mireasa este pregătită, dar nerăbdarea este tot mai mare pentru Dan, plin de emoții așteaptă să o întâlnească pe Codruța, îmbrăcată într-o rochie superbă de mireasă…
Trebuie să apară în orice moment…
… după o scurtă ședință foto împreună cu familia și apropiații, am plecat încet spre locația unde ofițerul de stare civilă urma să ne aștepte, dar nu înainte de a mai face un mic popas pentru încă o scurtă sesiune de fotografii, la Lavanda DiMaria …
… ne-a luat valul, să nu uităm, trebuie să ajungem la ”Stejarul Wedding Garden” pentru cununia civilă și petrecere …
Să ne pregătim de distracție, dar prima dată ceva dulce…
Mirii se pregătesc să intre, în 3.. 2.. 1..